Cum sa „sapi” in interiorul tau pentru a face cunostinta cu tine

 

Vorbeam zilele trecute cu un vechi prieten despre modul in care fiecare dintre noi reactionam in anumite situatii.

Imi povestea ca de ceva timp se simte tot mai trist si lipsit de speranta, cufundat in prea multe probleme din care are impresia ca nu mai poate sa iasa.

Imi spunea ca toti din jurul lui il enerveaza, ca nu gaseste in ceilalti suport si intelegere si ca pe zi ce trece se simte tot mai captiv in propria viata.

Tot ce il inconjoara parca se indreapta impotriva lui, iar momentele de liniste si de pace ii sunt foarte departe.

Observandu-i privirea si tensiunea ce se citea din comportamentul lui, am incercat sa il ajut si l-am rugat sa se calmeze si sa analizam impreuna fiecare situatie.

Din modul in care vorbea, mi-am dat seama ca avea o convingere negativa, foarte puternica despre oameni si credea ca el este perfect si bun, iar toti ceilalti vor sa ii faca rau.

Se considera perfect si nu credea ca are ceva de schimbat in modul lui de gandire si nici in comportamentul sau.

L-am rugat sa incerce sa fie atent la discutia noastra si sa se angajeze intr-un proces de autocunoastere, de introspectie si de schimbare, pentru ca modul in vede el lumea sa fie cat mai aproape de realitate.

Cazul lui mi-a adus in atentie o problema comuna multora dintre noi.

In oameni.. exista acea teama de a patrunde in interiorul lor, unde stau ascunse acele minunate resurse cu care au fost inzestrati, dar si pansamentele necesare pentru a putea opri din sangerare acele rani pe care le dobandesc in decursul vietii lor.

Te poti elibera de convingeri, dar si de acele suferinte provocate de ceilalti si poti sa gasesti raspunsuri la cele mai dificile intrebari, ce te framanta in permanenta.

De ce este important sa patrunzi in interiorul tau?

Lipsa curajului si epuizarea fizica prin care treci, te tin uneori departe de a te angaja intr-un proces de schimbare si de imbunatatire continua a vietii.

Ai obligatia de a distruge acele ziduri din interiorul tau, de a te aduce in fata si de a-ti face o evaluare, observand ce anume te tine pe loc si iti genereaza o stare permanenta de anxietate.

Atunci cand ai de reparat o masina ce nu mai merge, un prim pas pe care il ai de facut este acela in care constientizezi problemele ce le are prin deschiderea capotei si observarea pieselelor ce nu mai functioneaza, stiind astfel ce anume ai nevoie sa inlocuiesti.

Tot ansamblul pieselor ce alcatuiesc masina, are nevoie sa functioneze pentru ca aceasta sa se poata misca in siguranta.

Asa se intampla si in viata noastra in momentul in care incepem sa lucram cu noi insine.

Primul pas pe care il ai de facut este acela de a accepta sa faci cunostinta cu tine si sa te aduci in fata, la lumina, pentru a te putea observa.

Dupa ce vei face o evaluare generala, vei patrunde mai in detaliu si vei vedea acele lucruri nefolositoare pe care le practici in mod repetat.

Astfel vei cunoaste ce anume ai de reparat si vei accepta ca ai anumite probleme.

Vei da de ganduri negative automate, de convingeri limitative pe care vei incepe de acum sa le schimbi si sa le transformi in ganduri pozitive.

Cu cat vei refuza sa faci fata adevarului tau personal cu atat vei fugi de propriile responsabilitati, pierzand astfel forta naturala de a scapa de problemele tale.

In mod frecvent refuzul de a accepta cat de grava este situatia il intalnim la alcoolici sau la fumatorii ce persista in viciul lor si sustin ca se pot lasa oricand, insa o forta mult mai mare decat ei a pus stapanire pe intreaga lor viata si refuzul acceptarii situatiei le secereaza sansa si dorinta de a lupta cu propria dependenta.

Acesti oameni aleg sa isi umple golul interior si lipsa de cunoastere personala cu alcool, tutun sau alte dependente.

Un om ce isi cunoaste foarte bine interiorul ascultandu-l atunci cand aceasta are mesaje de transmis si actioneaza in directia asta, dobandeste cea mai puternica unealta pentru schimbarea vietii sale.

Am intalnit extrem de multe persoane ce considera ca „norocul ” vine din exterior, fara ca ei sa poata schimba ceva si asteapta ceva ce nu vine niciodata.

Dar cum poti patrunde in interiorul tau?

Un om ce isi pune frecvent intrebari despre propria viata, este un om bogat ce se afla cu un pas in fata celorlalti.

Se spune ca fiecare om se cunoaste dupa calitatea intrebarilor pe care si le pune.

Prin intrebari gasesti raspunsuri, iar atunci cand cunosti raspunsul stii cum anume poti sa imbunatatesti anumite lucruri.

Fiecare dintre noi avem puncte slabe si puncte forte.

Cine sustine ca are doar puncte forte se minte singur si nu doreste sa patrunda in sinea sa,crezand ca totul este perfect si ca viata lui depinde in totalitate de lumea exterioara.

Si eu am avut dificultati mari in viata..

Nu imi mai acceptam situatia, eram trist, dezamagit si aruncam mereu vina pe celilalti pentru neputinta mea.

M-am consumat, am suferit si mi-am dat seama ca acest mod de gandire si actiune nu duce nicaieri.

Minunea a aparut atunci cand am decis sa ma schimb si mi-am promis ca in fiecare zi am sa fac tot ce pot sa imi imbunatatesc viata si am sa fiu mai atent la tot ce fac si astfel au inceput sa apara rezultate importante in viata mea.

Un punct de pornire foarte clar pe care ti-l recomand este acela de a observa fiecare reactie de-a ta si a te intreba daca modul in care ai actionat te ajuta in vre-un fel pe tine sau pe cei din jur.

Observam adeasea oameni ce se enerveaza foarte usor, ridica tonul vocii doar pentru a da senzatia de superioritate, fara sa inteleaga ca enervarea nu duce nicaieri si doar da nastere unor tensiuni inutile, complicand si mai mult situatia.

Indrazneste sa faci cunostinta cu tine, sa iti privesti punctele slabe, sa le accepti si sa cauti solutii, iar victoria iti va fi asigurata.

A te cunoaste inseamna pe de o parte a-ti face cunoscute acele probleme pe care le ai, dar si scoaterea la lumina a unor calitati de care nici nu erai constinet si pe care le poti folosi la cote maxime.

Punerea in contact cu acele resurse personale te duce pe drumul cel bun catre o viata minunata, iar tu ai mare nevoie de asta.

In fiecare zi, incarca-te cu multa motivatie si cu dorinta de schimbare.

Nu poti obtine rezultate diferite daca practici aceleasi lucruri!

Doreste-ti cu toata inima ca lucrurile sa se imbunatateasca si focalizeaza-ti toata atentia si energia catre acest lucru.

Crede cu tarie in resursele tale si concentreaza-ti intreaga minte asupra acestui scop.

Traieste viata intr-un mod diferit, iar rezultatele nu vor inceta sa apara.

Pe final te las cu un citat minunat care spune..

„Fa azi ce altii nu fac ca sa traiesti maine cum altii nu pot”. Zig Ziglar

Iti multumesc!

Untitled-1

2 Comments

  • Lucian Cazac

    Reply Reply 4 februarie 2015

    Asa este. Am ajuns la virsta maturitatii si nu de putine ori am avut senzatia ca nu stiu ce sunt sau cine sunt, sau daca punctul in care am ajuns a fost vointa mea sau imprejurarile fortate ale vietii. O regasire interioara te defineste si iti reda puterea de a lua decizii personale. Actiunea este stimulatoare si schimbarea starii de fapt este singurul colac de salvare pentru a nu intra in colaps. Multumesc Florin iacob

    • Florin Iacob

      Florin Iacob

      Reply Reply 4 februarie 2015

      Salut Lucian! Cu mare drag. Ma bucur ca ai ajuns la o asemenea concluzie si it doresti sa faci ceva ca sa descoperi cu adevarat cine esti si care este rolul tau pe aceasta lume. Nu de putine ori oamenii care imi scriu au ajuns la varsta maturitatii si se simt blocati, ca intr-o roata de hamster si nu stiu incotro sa mearga. Autocunoasterea si actiunea sunt cele care dau calitate vietii si zi de zi ai datoria sa descoperi noi lucruri despre tine, pentru ca asa vei vedea si acele oportunitati pe care inainte nu le vedeai si care te pot ajuta sa traiesti o viata minunata. Iti multumesc pentru ca vrei sa faci ceva pentru tine si imi doresc sa ramai aproape de blogul meu. Vreau sa merg alaturi de tine si sa te ajut in cea mai frumoasa calatorie pe care o poti face si anume…Calatoria catre tine insuti. Iti multumesc Lucian! Iti sunt recunoscator! Felicitari!

Leave A Response

* Denotes Required Field