Pe cine ai nevoie să ierţi că să te poţi elibera de trecut

 

Off.. trecutul ăsta…

Pentru unii reprezintă un mijloc de a se întoarce într-un loc în care au trăit o perioadă foarte frumoasă a vieţii lor.

Un cufăr cu amintiri plăcute pe care uneori îl derulează pe ecranul minţii, ceea ce le oferă o stare interioară foarte bună.

Pentru alţii însă, trecutul nu este altceva decât amintirea unor grele experienţe şi suferinţe de care nu se pot detaşa. 

Toţi ne sfătuiesc să ne eliberăm de trecut pentru a ne vindeca, însă prea puţini sunt cei care ne arată cu adevărat cum să facem acest proces eliberator.

Cum să lăsăm acele grele amintiri în trecut, acolo unde le este şi locul şi noi să ne vedem încrezători de viaţă, să acumulăm amintiri frumoase care peste câteva clipe devin trecut.

Nu mai este un secret pentru nimeni ca vindecarea trecutului are legătură cu iertarea, acea baghetă magică ce are puterea să şteargă anumite suferinţe pe care le-ai avut de îndurat.

Iertarea este soluţia în multe probleme pentru că ea reprezintă acea forţă vindecătoare.

În continuare, vreau să îţi vorbesc despre anumite categorii de oameni pe care e nevoie să îi ierţi că să te poţi vindeca de trecut şi de anumite experienţe dureroase din viaţa ta.

De multe ori, deşi facem tot ce este necesar pentru a trăi fericiţi, pentru a ne construi un viitor frumos, deşi citim, mergem la cursuri sau ascultăm materiale de dezvoltare personală, lucrurile în viaţa noastră nu se schimbă…

Continuăm să avem stări negative, zeci de gânduri limitative ne invadează mintea şi rămânem captivi într-o poveste.

 

O poveste care nu mai exista de mult, dar pe care o cărăm în cârca noastră ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri!

Povara trecutului poate fi foarte grea şi îţi poate influenţa într-un mod negativ viaţa dacă nu iei măsuri, dacă nu faci ceva ca lucrurile să se schimbe.

Poate s-au întâmplat lucruri grave în trecutul tău, poate ai suferit, poate ai fost nedreptăţit, poate ai fost părăsit deşi ai dat tot ce aveai mai bun în acea relaţie, poate dăruirea şi respectul tău ţi-au fost răsplătite cu trădare.

Sunt lucruri care ni se întâmplă, iar uneori nu putem face nimic, suferim atunci când se întâmplă şi de fiecare dată când ne amintim de acea întâmplare!

Uneori luptăm cu noi şi ne opunem minţii să nu mai proiecteze acele imagini care încă ne dor, dar nu reuşim, iar asta ne oferă o stare foarte aiurea.

Chiar dacă nu ştiai, acolo unde au existat anumite conflicte emoţionale, anumite suferinţe şi probleme, sufletul tău s-a fragmentat şi s-a împărţit în acele locuri.

Acum, prin puterea iertării, nu vei face altceva decât să îţi aduci acele părţi de suflet înapoi şi să îţi recuperezi energia pierdută.

Procedând astfel, vei vedea că vei fi mai puternic, rezultatele tale se vor amplifica, iar tu vei avea o stare interioară mult mai bună.

În rândurile de mai jos vreau să îţi prezint 4 categorii de persoane pe care ai nevoie să le ierţi pentru a le lua telecomanda cu care îţi controlează şi astăzi emoţiile.

Metaforă cu telecomanda nu este întâmplătoare.

De fiecare dată când ne gândim la cineva care ne-a făcut rău şi pe care nu l-am iertat, e ca şi cum acea persoană ar avea o telecomandă cu care ne controlează de la distanţă ceea ce simţim, emoţiile pe care le asociem cu acea persoană.

Aşa că e timpul să îţi iei puterea înapoi.

Înainte de a îţi vorbi despre aceste 4 categorii de oameni, te las cu un citat foarte frumos despre iertare:

“Atunci când ierţi pe cineva nu înseamnă că te împaci cu acea persoană, de fapt, reuşeşti să te împaci o idee cu tine însuţi.” – Cristian Teleuca

 

Prima categorie  – Părinţii tăi

În prima categorie de oameni pe care ai nevoie să-i ierţi sunt părinţi tăi, fie că mai trăiesc sau au murit.

Ai nevoie să-i ierţi pentru fiecare greşeală pe care au făcut-o vreodată faţa de tine.

Ei sunt responsabili ca tu ai venit pe această lume, ţi-au oferit viaţa şi le datorezi faptul că astăzi eşti un om al acestei planete.

Dacă ai norocul ca ei să fie în viaţă, iartă-i chiar acum pentru tot şi nu te mai plânge, nu mai da vina pe ei pentru ceea ce ai sau nu ai în viaţa ta.

Poţi chiar acum să pui mâna pe telefon şi să faci un gest de curaj – sună-i şi spune-le că îi ierţi pentru tot.

Acest mic gest îţi poate transforma pentru totdeauna relaţiile pe care le ai cu părinţii tăi.

Pe de altă parte, dacă nu vrei sau spui că nu poţi să-i ierţi, vei rămâne pentru totdeauna un copil.

Îţi blochezi singur propria ta şansă la maturitate emoţională şi evoluţie şi vei continua să te priveşti ca pe o victimă.

Cât timp o să mai poţi trăi cu aceste sentimente de inferioritate şi furie faţă de propria ta viaţă?

Iartă-ţi părinţii cât timp trăiesc pentru că într-o zi nu vor mai fi, iar lipsa ta de curaj, de maturitate emoţională, te va deranja probabil pentru tot restul vieţii…

 Dacă nu mai trăiesc, poartă un dialog interior cu ei şi spune-le că îi ierţi şi îi eliberezi.

 

A doua categorie – Persoanele cu care ai avut o relaţie de cuplu

În a doua categorie de oameni pe care ai nevoie să-i ierţi vei regăsi fiecare persoană cu care ai avut o relaţie de cuplu care nu a funcţionat, fie că a fost vorba de soţ, soţie, logodnic, logodnica sau iubit, iubita.

Ai nevoie să-i ierţi pe oamenii cu care ai avut relaţii intime care nu au mers.

Trăirile pe care le experimentezi în aceste relaţii pot fi atât de intense, iar dezamăgirile care provin de aici îţi afectează stima de sine şi felul în care te percepi pe tine.

Astfel, poţi păstra în sufletul tău o ură, o supărare sau chiar dispreţ faţă de aceste persoane pentru mult timp, pentru ani de zile sau pentru tot restul vieţii.

Ceea ce poate ai uitat şi vreau să îţi reamintesc astăzi, este ca responsabilitatea unei relaţii se împarte la 2, fiecare are propriul capăt de relaţie de care trebuie să se îngrijească.

Eşti parţial responsabil pentru că lucrurile s-au terminat aşa cum s-au terminat…

Poate nu ai observat semnele şi ai preferat să crezi într-o iluzie, poate ştiai că se va ajunge aici dar ţi-a fost frică să faci ceva, poate ai fost dispus să treci peste multe lucruri doar ca să nu fi părăsit, etc.

Ce pot să-ţi spun este ca o relaţie nu se termină când oamenii se despart, ci cu mult timp înainte, iar faptul că nu ţi-ai dat seama de asta a fost o bilă neagră pe care ai primit-o.

Indiferent ce s-a întâmplat ai puterea şi integritatea de a spune:

“Eu sunt responsabil.”, iar apoi iartă acea persoană şi las-o să plece din mintea şi inima ta.

Spune: “Îl/o iert pe… pentru tot şi îi doresc tot binele din lume.”

De fiecare dată când rosteşti aceste cuvinte emoţia negativă pe care ai asociat-o cu acea persoană se diminuează, iar în curând va dispărea. Vei putea să o priveşti cu recunoştinţă pentru că tocmai datorită plecării ei sau a lui astăzi eşti în acest punct al vieţii tale.

 

A treia categorie – Orice persoană care te-a rănit

În a treia categorie de oameni pe care ai nevoie să-i ierţi intra fiecare persoană din viaţa ta care te-a rănit în vreun fel.

Lasă-i să plece. Iartă fiecare şef, partener de afaceri, coleg, vecin, hoţ cu care ai avut de-a face în această viaţă şi te-au făcut să suferi. Propune-ţi să-i eliberezi şi iartă-i!

Şterge emoţia negativă pe care o simţi faţă de acea persoană spunând:

“L-am iertat pe…pentru tot şi îi doresc doar bine!”

l-ai iertat cu adevărat atunci când îţi aminteşti de persoana respectivă şi îl vezi într-o lumină bună, în ceva pozitiv.

Repetă această afirmaţie de fiecare dată când îţi vine în minte acea persona şi observă cum emoţia care te controla până acum dispare, încetul cu încetul.

 

A patra categorie – Eliberează-te pe tine

În a patra categorie exista un singur om pe care ai nevoie să-l ierţi: TU

Am lăsat la urma acest ultim aspect nu pentru că aşa e ordinea, ci din contră iertarea de sine trebuie făcută prima dată.

Am zis să vorbesc la final despre asta pentru că, aproape de fiecare dată iertarea de sine reprezintă un proces destul de greu, cel puţin la prima vedere, şi necesită anumite lămuriri suplimentare.

Nu ştiu dacă ştii, dar majoritatea problemelor care apar în viaţă, fie ele fizice sau emoţionale au la baza lipsa iertării de sine.

Dacă refuzi să te ierţi şi te condamni pentru fiecare greşeală pe care ai făcut-o, viaţa ta va fi dominată de tot felul de probleme, iar iertarea este factorul principal care favorizează rezolvarea problemelor.

Ai nevoie să te ierţi pentru fiecare lucru prostesc, lipsit de sens, dur, crud, nechibzuit pe care l-ai făcut sau l-ai spus.

Iartă-te pentru fiecare minciună pe care ai spus-o, atât faţă de tine cât şi faţă de restul.

Lasă aceste greşeli ale trecutului în trecut, nu le mai purta după tine ca pe o povară. Tot ce a fost a fost, trecutul este trecut, prezentul este prezent.

Indiferent ce ai făcut în trecut şi pentru ce te simţi prost sau te învinovăţeşti, aminteşte-ţi că atunci tu erai o altă persoană.

Aveai o altă experienţă de viaţă, ştiai alte lucruri, gândeai altfel decât persoana care eşti astăzi.

Nu ai fost cel de astăzi pentru că dacă erai cel sau cea de astăzi nu ai fi procedat aşa.

La acel moment aşa ai considerat că ar fi bine, aşa părea normal atunci! Ai făcut tot ce puteai mai bine să faci. Fii recunoscător pentru asta, indiferent de rezultatul pe care l-au avut acţiunile tale.

Prin ceea ce ai făcut atunci i-ai oferit posibilitatea celui care eşti în prezent să dobândească experienta aceasta, să fie omul care este astăzi!

Nu poţi să învinovăţeşti o persoană care trăieşte o experienţă astăzi pentru lucrurile care se vor întâmpla în viitor!

Tu acum eşti acea persoană care se învinovăţeşte doar pentru că lucrurile din viitor (prezentul de astăzi) nu s-au întâmplat aşa cum te aşteptai…

Nu te mai “bate” pentru greşelile pe care acea persoană (TU) imatura din trecut le-a făcut, oricum nu se mai poate schimba nimic.

Spune-ţi: “Mă iert pe mine pentru fiecare greşeală pe care am făcut-o vreodată. Sunt o persoană bună şi am de gând să am un viitor minunat!”

„Mă iert, mă aprob, mă accept, mă iubesc”

De fiecare dată când te gândeşti la o situaţie din trecut pentru care te învinovăţeşti spune-ţi: “Mă iert pe mine complet.”

Apoi mergi mai departe. Lasă-ţi privirea să vadă ceea ce va urma frumos în viaţa ta, în loc de lucrurile rele care s-au întâmplat.

Dacă ştii că ai rănit o persoană şi simţi nevoia să-i spui asta poţi să ai o discuţie cu acea persoană şi să-i spui ce simţi. Spune-i că îţi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, pentru ce ai făcut sau ai spus.

Aminteşte-ţi că nu mergi acolo pentru a aştepta ca acea persoană să te ierte, nu te interesează reacţia ei, ci doar gestul tău.

Te eliberezi de acea povară prin gestul tău de a îţi exprima regretul!

 

BONUS – Cum ierţi şi mergi mai departe

Ceea ce poţi face astăzi, un mic exerciţiu care să te ajute să ierţi este o metodă foarte simplă, dar cu un rezultat de mare impact.

Trimite o scrisoare persoanei pe care vrei să o ierţi.

Este o metodă atât de simplă, însă rezultatul pe care îl vei obţine va fi remarcabil, te vei elibera de furie şi resentimente aproape instant.

Uite cum funcţionează: te aşezi la birou, iei o foaie de hârtie şi scrii o scrisoare de iertare.

Începi această scrisoare cu următorul text:

“Te iert pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut şi m-au rănit.”

Apoi continui cu enumerarea fiecărui lucru sau întâmplare care ţi-a produs suferinţa şi are legătură cu acea persoană. Nu te limita la un număr de cuvinte, scrie atât cât simţi că este nevoie.

După ce ai terminat de scris , încheie această scrisoare cu următorul text:

“Îţi doresc numai bine!”

Apoi ia scrisoarea şi pune-o la poştă pe adresa respectivei persoane sau pe e-mail.

Vei observa chiar din momentul în care ai trimis această scrisoare cum un sentiment de uşurare te va cuprinde. Te vei elibera de energia acestei persoane care te ţinea captiv şi îţi provoca durere.

Nu aştepta un răspuns de la cealaltă persoană, dacă ţi-l oferă bine dacă nu e bine şi aşa! Important este ceea ce faci tu, pacea ta interioară, detaşarea ta de acea situaţie.

Dacă simţi că nu ai puterea de a face asta, scrie măcar scrisoarea cu toate gândurile tale, iar mai apoi, dacă simţi, o poţi distruge.

 

Poţi merge mai departe în două moduri: târându-te sau păşind cu încredere, cu curiozitate, cu iubire, cu acceptare, cu bucurie.

Iertarea te ajuta să păşeşti frumos spre viitor!

Dacă tot acest proces al iertării este dificil de realizat pentru tine şi dacă simţi că trecutul te tot apasă şi te limitează în prezent, am pentru tine o formulă puternică ce o să te ajute.

Te simţi blocat în trecut şi simţi că rezultatele tale întârzie să apară sau chiar sunt inexistente?

Te judeci prea mult pentru ce ai trăit, pentru fiecare greşeală, rănile din trecut încă te dor, iar viaţa ta a devenit anxioasa, plină de frustrare şi regrete?

Vrei să vindeci o dată pentru totdeauna rănile din trecut, traumele şi să îţi recapeţi puterea de acolo de unde majoritatea oamenilor îşi pierd energie şi rămân blocaţi?

Vrei să te detaşezi de trecut, de experienţele dureroase şi să îţi vezi de viaţă şi de tot ce ai de făcut de acum înainte? Vrei să eliberezi toate acele energii blocate de experienţele tale şi să obţii din nou libertate emoţională?

Am conceput o formulă simplă care să te ajute să poţi să realizezi toate astea.

Am scris cartea „Călătoria către adevărata putere din tine” o carte în două volume din care una este dedicată în totalitate detaşării de trecut, vindecării, eliminării gândurilor şi convingerilor negative pentru că tu să începi o nouă viaţă, încrezător şi fericit.

Am gândit acest proces sub forma unei călătorii unde îţi arăt pas cu pas ce ai de făcut ca să începi să obţii rezultate.

Ce ştiu încă de pe acum este că la sfârşitul celor două volume îţi vei creşte încrederea şi vei fi motivat să faci lucrurile pe care le amânai de atâta timp. Vei avea la îndemna o trusă de unelte de care puţini ştiu şi pe care aproape nimeni nu o foloseşte, dar a cărei putere este extraordinară.

Apasă pe imaginea de mai jos şi porneşte în călătoria în care mii de oameni au obţinut rezultate.

Leave A Response

* Denotes Required Field