Cum să nu te mai simţi vinovat pentru ce nu-ti iese

simti vinovat

 

Ah..vinovăţia…

Acel sentiment care te mănâncă pe interior şi te face să te simţi atât de rău.

Acea stare care combină regretul cu neputinţa şi care impreună te fac să te simţi mic.

Dă-mi voie să te întreb:

„Când a fost ultima oară când ai observat că ai o stare de vinovăţie pentru că lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum ar fi trebuit să se întâmple?”

Astăzi?

Săptămâna aceasta?

Luna aceasta?

Anul acesta?

Mie mi s-a întâmplat să mă simt vinovat pentru că nu am realizat anumite lucruri până acum, deşi în mintea mea trebuia să le realizez de multă vreme.

* Nu am ajuns independent financiar până la vârsta de 30 ani, aşa cum am vrut!

* Nu am multe din lucrurile pe care mi le-am propus cu ceva timp în urmă

* Nu am muncit mai mult la planurile mele, deşi mi-am spus că o să fac asta!

…şi lista poate continua.

 

Nu m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor pe care le aveam de la mine şi asta m-a făcut să mă simt vinovat.

M-a făcut să îmi schimb părerea despre mine şi să îmi minimizez puterea pe care o am.

Faptul că nu am realizat unele lucruri m-a făcut să îmi pierd încrederea în mine.

Obişnuiam să îmi propun foarte multe lucruri, dar nu reuşeam să le duc pe toate la bun sfârşit aşa că urma să fiu dezamăgit de mine şi să mă simt vinovat.

Îmi scăzuse încrederea în mine şi pe bună dreptate.

Cine ar fi mai avut încredere într-un om dacă mereu a spus că va face ceva şi aproape de fiecare dată nu îndeplinea asta?

Schimbarea s-a produs în momentul în care am observat ce nu era ok şi am început să acţionez diferit.

Am  învăţat ceeva de aici:

Niciodată nu voi putea să fiu atât de bun pe cât gândesc că trebuie să fiu – şi o să îţi explic imediat de ce se întâmplă asta.

Pot să fiu doar atât de bun cât sunt în momentul acesta!

În orice clipă, sunt tot ce pot să fiu la momentul ăsta.

Şi tu, eşti cea mai bună variantă a ta din tot ce poţi să fii la momentul ăsta.

Ştiu că pare puţin dificil de înţeles, dar ia-ţi un pic de timp cu tine să integrezi asta.

 

Avem în interiorul nostru un mecanism care spune: cu cât devii mai bun cu atât te simţi mai împlinit.

Deşi poate nu eşti conştient, eşti construit în aşa fel încât să te simţi împlinit atunci când evoluezi, când eşti mai bun de la o zi la alta, de la un an la altul.

Datorită acestei puternice nevoi pentru creştere şi progres pe care o avem adânc înrădăcinată în interiorul nostru uneori ne impunem obiective şi aşteptări nerealiste.

Nu există o singură persoană pe lume care să nu-şi dorească să fie fericită!

De fiecare dată îi întreb pe cei cu care lucrez “ce îşi doresc” şi după ce dau la o parte toate lucrurile de suprafaţa răspunsul este mereu acelaşi:

“Vreau să fiu fericit, e tot ce îmi doresc!”

Toţi oamenii îşi doresc fericire şi sunt aici să îţi amintesc că o poţi obţine şi te poţi bucura de zile mai bune, oricât de întunecat este orizontul tău în momentul prezent.

Dacă astăzi plouă în viaţa ta, mâine poate să fie soare. Ai încredere în mine!

Îţi doreşti fericire şi ştii că pentru a obţine acea fericire este nevoie să faci o schimbare, să corespunzi cu idealul pe care mintea l-a conturat şi ştie exact cum trebuie să fie, îţi setezi obiective, îţi pui termene limită şi mergi către îndeplinirea lor.

Uneori se întâmplă, ajungi să trăieşti ceea ce ţi-ai propus şi eşti fericit, alteori nu se întâmplă şi apare suferinţă.

Eu cred că suferinţa apare pentru că tu eşti atât de axat pe ceea ce consideri eşec încât uiţi că în interiorul lui se află cea mai mare lecţie pe care o puteai lua.

S-a întâmplat exact ceea ce trebuia să se întâmple în acel moment astfel încât tu să-ţi iei cea mai mare valoare din acea situaţie, conform cu nivelul tău de percepţie şi ceea ce ştii până în acel moment.

 

Şi ce dacă nu ai încă acel corp pe care credeai că o să îl ai până astăzi?

Şi ce dacă nu mergi la sală pe cât de des credeai că o să mergi?

Şi ce dacă ai îndeplinit doar 4 din cele 5 obiective pe care le ai pe listă?

Şi ce dacă nu ai încă jobul pe care îl doreşti?

 

Da ştiu…mintea îţi spune că puteai şi tu să:

 

  • fii că vecina pe care o vezi mai slabă cu fiecare poză pe care o postează pe Facebook;
  • economiseşti suficient încât să-ţi permiţi acea maşină cu banii jos;
  • fii mai activ astfel încât să obţii tu acea promovare pe care ţi-o doreai la serviciu.

Mereu există un lucru pe care trebuia să îl faci altfel şi totuşi nu l-ai făcut.

Mereu există o stare de vinovăţie că nu ai fost atât de bun pe cât trebuia să fii.

Poţi să rămâi captiv în această stare de vinovăţie şi să-ţi faci griji pentru tot ceea ce trebuia să fie altfel şi nu este sau poţi să iei aceste gânduri, pe care fiecare dintre noi le avem, şi să le priveşti că pe nişte simple gânduri.

Să nu te mai identifici cu ele şi să nu le mai permiţi să te facă să te simţi vinovat, să suferi.

Renunţă la minciuna „vieţii perfecte”

Şi eu îmi doresc să trăiesc o viaţă perfectă, în care totul se întâmplă exact aşa cum vreau eu, când vreau eu, însă aceasta este doar o minciună pozitivă pe care mintea mea mi-o vinde ca fiind adevărată.

E ca atunci când îţi faci un credit şi mintea îţi spune că vei munci mai mult, vei începe noi proiecte, va fi bine, însă peste un an îţi dai seama că te-ai păcălit singur. Nu ai făcut nimic din ceea ce îţi spuneai în mintea ta că vei face, ci doar ai un credit în plus de plătit.

 

Suntem foarte generoşi când vine vorba de cum ar trebui să fie viaţa noastră:

  • o viaţă în care avem cele mai bune relaţii cu prietenii şi cu ceilalţi oameni;
  • o viaţă în care succesul este la fiecare decizie pe care o luăm;
  • o viaţă în care călătorim des;
  • o viaţă în care suntem iubiţi, acceptaţi, respectaţi, etc.

Ar fi interesant să fie viaţa aşa.

Din păcate nu se întâmplă aşa, nu în fiecare clipă, nu când ţi-ai dori tu!

Suntem oameni minunaţi care avem parte de vieţi extraordinare, însă imperfecte!

Pe cât de imperfectă este viaţa, pe cât de imperfecţi suntem fiecare dintre noi, pe atât de mult suntem perfecţionişti şi ne dorim rezultate perfecte.

Dacă nu le obţinem, ne simţim vinovaţi.

 

Viaţa ajunge să devină extraordinară când tu decizi că vei lua fiecare imperfecţiune, fiecare lucru care nu este aşa cum ţi-ai dori să fie şi îi vei da sensul cel mai potrivit pentru tine, cel care te ajută să mergi mai departe.

Vei face să fie frumos cu ceea ce ai în mâinile tale!

Atât! Nimic mai mult!

Lucrezi cu uneltele pe care le ai nu cu uneltele de firmă pe care ţi le doreşti, după care tânjeşti.

Respiră adânc şi acceptă că TU EŞTI BUN, VIAŢA ESTE BUNĂ aşa cum este în acest moment, nu mai opune rezistenţă, accepta că viaţa ta este exact aşa cum ai nevoie să fie în acest moment şi promite-ţi că vei face tot ce depinde de tine pentru a scoate ceva bun din această situaţie.

Tot ce poţi învăţa de aici este că nu există o viaţă perfectă, nu există lucruri care trebuiau să se întâmple deja sau o anumită ordine pe care trebuia să o respecţi.

Tot ce există este momentul acesta în care eşti acum şi decizia ta de a merge mai departe, de face tot ce poţi din locul în care eşti acum.

Ştiu, uneori când priveşti această imagine te cuprinde dezamăgirea faţă de tine, faţă de alţi oameni, faţă de anumite situaţii, însă ai curajul să priveşti imaginea cu responsabilitate, cu mult curaj, cu dorinţa de a face lucrurile mai bine de astăzi înainte.

Pentru că nu poţi schimba imaginea din trecut, ceea ce s-a întâmplat, însă te poţi asigura că imaginea la care te vei uita în viitor va fi aşa cum vrei tu pentru că astăzi alegi să faci lucrurile diferit.

Astăzi iei acea decizie pentru că mâine să nu mai simţi dezamăgire faţă de tine!

Şi ca să scapi mai rapid de “nu sunt aşa de bun cum trebuie să fiu” , vreau să îţi ofer 4 paşi de făcut.

Aşa cum am spus, mintea vine cu o minciună a perfecţiunii despre cum ar trebui să fii tu şi viaţa ta.

 

Poţi scăpa de această minciună urmând 4 paşi simpli:

  1. Când simţi acele stări care îţi transmit că viaţa ta nu este aşa de bună sau tu nu eşti aşa de bun precum crezi că ar trebui să fii, ia-ţi câteva momente de linişte şi doar observă ce gândeşti. Cel mai probabil, când ai aceste stări te gândeşti la lucrurile pe care nu le-ai făcut, le amâni sau la acele obiective pe care ar fi trebui să le realizezi de multă vreme. Observă aceste trăiri pe care le ai faţă de tine sau de viaţă ta.
  2. Nu încerca să fugi de aceste sentimente, ci accepta că sunt o parte din tine, eşti o persoană completă tocmai pentru că putând să simţi aceste trăiri negative vei putea aprecia mai mult atunci când experimentezi stări pozitive. Nu ai putea să apreciezi fericirea dacă nu ai fi trăit cel puţin o dată dezamăgirea, frustrarea. Observă senzaţiile pe care le ai în corpul tău atunci când trăieşti aceste stări, observă cum respiri, care este poziţia corpului.
  3. Concentrează-ţi acum atenţia asupra momentului prezent. Ce faci în acest moment? Cum te simţi? Fii 100% prezent în acest moment, observa dacă ai mâinile reci sau calde, frecventa respiraţiei, frecvenţa cu care clipeşti din ochi, observă inima cum bate fără ca tu să faci nimic.
  4. Observă că momentul prezent este suficient, eşti în viaţă şi inteligentă din interiorul tău îţi permite să rămâi în viaţă fără ca tu să te preocupi de absolut nimic. Este suficient pentru acest moment. Nu ai nevoie de nimic mai mult. Nu trebuie să fie altfel. Este deja tot ce ai nevoie.

De fiecare dată când apar îngrijorările cu privire la viaţa sau la tine nu uita să te întorci în prezent, să îţi linişteşti mintea, să fii recunoscător că eşti în viaţă şi cu această energie să mergi mai departe.

Viaţa este pe atât de bună pe cât tu o vezi că este!

Îi poţi da un reset de fiecare dată când te întorci în prezent şi observi că există o inteligenţă în tine care ţi-a făcut cel mai mare cadou: o inimă care bate în pieptul tău şi atât timp cât bate eşti în viaţă.

Nu eşti singur în această călătorie, fiecare om are uneori senzaţia că nu este atât de bun pe cât trebuie să fie sau că viaţa lui ar fi arătat altfel dacă el…(completează tu).

Însă poţi să laşi aceste lucruri să te ţină blocat într-o continuă dezamăgire sau poţi să-ţi dai seama că ai puterea de a face răi din ce ai.

Indiferent ce alegi să crezi despre tine sau despre viaţă, ea va continua să facă un lucru: să treacă!

Nu poţi opri asta, însă ce poţi face este că prin acţiunile tale să o faci să merite trăită, clipa de clipă.

Am încredere în tine!

 

Aşa cum ţi-am spus nu eşti singur în această călătorie.

Şi eu am simţit că nu sunt atât de bun pe cât trebuia să fiu, însă asta nu m-a oprit din a face lucruri extraordinare.

Am descris acest proces prin care am trecut în cartea mea, Călătoria către adevărata putere din tine în care te învăţ cum să nu te mai învinovăţeşti pentru tot ce nu ai reuşit să realizezi şi pentru tot ce ai greşit.

Îţi arăt printr-un proces simplu cât de uşor înveţi să te accepţi, să te ierţi şi să te iubeşti şi să începi să te cunoşti cu adevărat astfel încât să îţi oferi ceea ce ai nevoie, într-un mod personal, ca să poţi să împlineşti visurile.

În carte vorbesc despre tot ce am învăţat în această călătorie şi mai ales îţi dau câteva acţiuni precise pe care să le faci pentru a trece de la sentimentul de neputinţă la persoana care are puterea interioară de a realiza tot ce îşi propune.

Cum vei face asta? Te ajut să faci o trecere rapidă prin trecut şi să extragi de acolo o putere incredibilă pe care prea puţini oameni o folosesc şi sunt conştienţi de ea, apoi te ajut să înveţi cum să ai mai multă încredere în tine, în prezent pentru că mai apoi, împreună cu tine, să punem bazele planurilor de viitor, acele visuri pe care de mult timp voiai să le îndeplineşti.

Îţi arăt cum să ai mereu motivaţia de a ţine motoarele turate şi cum să obţii rezultate maxime din fiecare experienţă prin care treci şi cum să accesezi o forţă care să te ajute de fiecare dată.

Practic te învăţ cum să refuzi o viaţă trăită în frustrare şi mediocritate şi să faci paşii necesari pentru a trăi o viaţă autentică, reală, plină de sens în care eşti împăcat cu deciziile tale şi te bucuri de ceea ce urmează să vină spre tine.

Apasă pe bannerul de mai jos şi hai în Călătoria către adevărata putere din tine, o călătorie în care au ales să pornească mii de oameni.

 

Leave A Response

* Denotes Required Field