5 lucruri de care ţii cu dinţii, dar care te distrug

Ca oameni suntem foarte strângători.

Obişnuim să acumulăm gânduri, convingeri, emoţii şi lucruri în viaţa noastră la care renunţăm foarte greu.

De multe ori ni se întâmplă să rămânem fixaţi în anumite idei, să rămânem captivi în anumite experienţe şi să derulăm în mintea noastră tot felul de scenarii.

Avem unele comportamente care nu ne ajută, dar de care nu reuşim să scăpăm.

Şi când vine vorba de acumulat lucruri care nu ne sunt folositoare suntem campioni.

Îmi amintesc de câte ori mi-am cumpărat anumite produse fără să îmi fie neapărat necesare, câte lucruri am strâns în camera mea şi în casă, dar de care nu mai aveam nevoie.

 

Foarte multe haine pe care nu le mai purtam de mult timp, dar pe care credem că într-o bună zi am să le port. Nu îmi mai plăceau atât de mult şi de fiecare dată când îmi făceam curăţenie în dulap, îmi spuneam aceeaşi poveste în minte. Eram convins că o să le port cândva, dar asta nu se întâmplă.

Observăm prin casă şi multe lucruri de care nu mai aveam nevoie, dar la care îmi era greu să renunţ.

Suntem oameni şi ne ataşăm uşor de lucrurile pe care le avem, de gândurile, de convingerile şi de obiceiurile noastre, ba chiar şi de problemele suntem foarte ataşaţi.

Dacă există un ataşament atât de mare între tine şi lucrurile fizice, cele pe care le vezi, imaginează-ţi doar ce legătură puternică există între tine şi ce nu vezi.

Gândeşte-te doar ce e în mintea ta şi la câte gânduri, emoţii, comportamente şi obiceiuri îţi este greu să renunţi.

Pe multe din ele nici nu le cunoşti, dar ele te sabotează zi de zi.

Chiar şi cele de care eşti conştient îţi este greu să te detaşezi şi să renunţi cu uşurinţă la ele.

 

Ne petrecem viaţa fiind bombardaţi de lucruri nefolositoare pe care le păstrăm în viaţa de zi cu zi, atât fizice cât şi în interiorul minţii.

Asta nu face altceva decât să ne facă mai dificilă deplasarea prin viaţă.

Câte greutăţi nu ai pe suflet şi pe care le porţi cu tine oriunde ai merge?

Ai simţit vreodată vreodată greutatea bunurilor tale fizice apăsând pe pieptul tău? Sau poate pe umerii tăi sau partea inferioară a spatelui?

De multe ori am simţit atunci când aveam greutate prea mare în spate ca aceasta îmi apasă pe oase, pe pieptul meu şi chiar pe inima mea.

Am observat că în acel moment nu pot respira la fel de bine şi nici nu mă pot mişca la fel de liber cum o făceam până atunci.

Dar, experimentând acest lucru, am învăţat să scad acea greutate care mă limitează.

Şi nu e vorba doar de ce cari în spate.

 

Îmi place adesea să fac curat în casă şi să elimin toate acele hârtii de care nu mai am nevoie, acele lucruri nefolositoare din cameră, sau obiecte pe care speram că într-o bună zi le folosesc, dar nu am făcut asta în ultimii ani.

Am observat că, având mai mult spaţiu, îmi dă senzaţia de libertate. Mă pot mişca mai liber şi asta îmi dă o stare bună.

Obişnuiesc ca pe biroul meu, în raza mea vizuală, să ţin extrem de puţine lucruri.

Telefoanele, tastatura, monitorul, mouse-ul, stampila, un obiect care mă motivează, şi din când în când o ceaşcă de cafea sau apă.

Toate astea îmi oferă o stare interioară mai bună.

În plus, o curăţenie şi o ordine fizică, este similară cu organizarea mentală.

Dacă şi în viaţa de zi cu zi, în camera în care îţi petreci timpul sau la birou este un haos total şi multe lucruri nefolositoare, asta reflecta dezordinea din mintea ta.

Cum ai putea avea libertate, linişte, pace şi armonie când în mintea ta este un haos?

 

Dacă ai constatat că ai în jurul tău multe lucruri nefolositoare, îţi recomand să le vii de hac 🙂

Vei vedea ce magie ascunde acest proces.

Obiectele noastre fizice au greutate, incontestabil. Dar nu sunt singurele lucruri pe care le păstrăm şi care şi-au pierdut de mult timp utilitatea lor.

Ce alte greutăţi mai porţi?

În articolul de astăzi aş vrea să îţi ofer 5 lucruri de care ţii cu dinţii, pe care le porţi după tine şi care îţi fac rău.

 

1. #Relaţii toxice

Ai o relaţie în viaţa ta în care majoritatea interacţiunilor te face să te simţi scurs de energie?

Ar putea fi un colaborator, un şef, un prieten sau un membru al familiei sau o rudă.

Ţi s-a întâmplat ca de fiecare dată când interacţionezi cu acea persoană să te simţi rău, să simţi un anumit disconfort?

Dacă da, ia în calcul acest aspect şi îţi recomand să reduci sau să elimini acea interacţiune.

Ştiu că uneori nu poţi lua o anumită distanţă de unele persoane din diverse motive, dar ce te sfătuiesc e să păstrezi acea distantă la nivel emoţional, astfel încât să nu te mai poată afecta.

Oameni toxici găseşti peste tot.

De ce ţi-ai pierde timpul cu ei când poţi să petreci timp cu oameni de calitate?

 

2. #Griji

Câtă energie mentală şi emoţională ai risipit făcându-ţi griji pentru un eveniment viitor sau pentru ceva care nu se poate controla?

Este uimitor modul în care grijile noastre pot să ne inducă falsă percepţie ca acesta reprezintă un comportament sănătos, când în realitate nu face altceva decât să te sece de energie.

Ai permis atât de mult creierului tău să urmeze aceleaşi căi de mai multe ori, până în punctul în care te-ai păcălit să crezi că îngrijorările ajută.

Ai trăit cu falsă impresie că dacă te îngrijorezi şi te preocupi în acest fel de viitorul tău, asta însemna iubire de sine, dar comportamentul respectiv este departe de adevăr.

Ai căutat să gestionezi lucruri pe care nu le poţi controla şi astfel grijile tale, fireşti şi normale, s-au transformat în anxietate şi chiar anxietate generalizată.

Nu ar fi de zece ori mai puternic să te întrebi dacă poţi face ceva pentru a îmbunătăţi situaţia?

Acest lucru îţi oferă opţiunea de a acţiona, nu doar de a-ţi face griji inutile şi atât.

Şi dacă nu poţi face cu adevărat nimic – dacă situaţia este la 100% în afara sferei noastre de influenţa, nu ar fi bine să ne ferim de griji? Să înţelegi o dată pentru totdeauna că lucrurile care nu îţi sunt în controlul tău nu reprezintă responsabilitatea ta de a le schimba şi că toată atenţia, forţa şi energia ar trebui să fie îndreptate acolo unde ai cu adevărat putere.

Majoritatea grijilor pe care le avem sunt iraţionale, aşa cum este şi anxietatea sau teamă de cele mai multe ori.

Grijă este ca un balansoar: îţi oferă ceva de făcut, dar niciodată nu te va duce nicăieri şi sunt sigur că nu îţi doreşti asta.

 

3. #Obiceiurile

Care sunt acele obiceiuri pe care le ai şi care nu te ajuta absolut deloc?

Poate îţi place să pierzi prea mult vremea la televizor, pe telefon său calculator.

Poate cantitatea de zahăr pe care o consumi este prea mare.

Poate obişnuieşti să pierzi vremea, în loc să faci ceva productiv pentru viaţa ta.

Acum este un moment bun să îţi revizuieşti obiceiurile şi să înlocuieşti ce e negativ cu obiceiuri care îţi dau o stare interioară bună şi te duc mai aproape de ceea ce-ţi doreşti.

Obiceiurile pe care le ai sunt direct responsabile de rezultatele pe care le vei avea. Aşa că rezultatele tale se pot schimba doar atunci când schimbi obiceiurile. Aceasta este responsabilitatea ta!

 

4. #Trecutul

Un alt lucru de care ţii cu dinţii şi nu vrei să renunţi la el este trecutul tău.

Amintirile pe care le ai îţi aduc atâta bucurie, dar există şi amintiri care îţi produc suferinţa.

Dacă refuzam să dăm drumul rănilor trecutului nostru, fie ca ele au fost produse de alţii sau chiar de noi înşine, nu facem altceva decât să ne blocăm într-o situaţie fără ieşire.

În acest caz, iertarea şi puterea sunt cele care pot aduce vindecarea.

Sunt foarte mulţi oameni care sunt blocaţi în trecut, în durerile şi suferinţele lor.

După ce că trecutul nu a fost de partea lor, ei îşi prelungesc în mod inconştient toată durerea şi o aduc în prezent.

Astfel, nu fac altceva decât să retrăiască acea experienţă încă o dată şi încă o dată şi asta le face foarte rău.

Şi pentru mine, o lungă perioadă de timp, trecutul mi-a dat mari bătăi de cap.

 

Nu am avut cele mai frumoase experienţe întotdeauna şi de fiecare dată când îmi aminteam prin ce am trecut, aveam să îmi apăs încă o dată butoanele suferinţei, o suferinţă pe care nu ştiam cum să o vindec, ci doar o ascundeam sub preş.

Atâta timp cât nu îţi vindeci durerea şi doar o ascunzi sub preş, ea îţi rămâne fidelă şi îţi oferă de fiecare dată ocazia să simţi aceleaşi sentimente asociate cu experienţele tale dureroase.

Astfel, nu e opţionala ideea de vindecare a trecutului, ci devine obligatorie.

Nu am ştiut cum să fac asta, aşa că am analizat foarte mult şi am descoperit impactul negativ pe care îl are trecutul în viaţa noastră.

Lipsa de încredere în sine, o stare generală proastă, ratarea evenimentelor importante, stagnarea, iluzia fericirii, diverse tulburări emoţionale, anxietate şi depresie sunt doar câteva din ingredientele pe care, un trecut nevindecat ţi le oferă.

Cu ce energie să pui bazele şi să construieşti un viitor cu visurile tale când tu eşti blocat în închisoarea trecutului tău?

Sunt sigur că ai simţit şi poate simţi şi în prezent neputinţa de a acţiona, lipsa curajului şi senzaţia că toate s-au adunat şi merg prost în viaţa ta.

Sătul să priveşti la alţii cum reuşesc, te-ai resemnat şi ai agăţat fericirea şi împlinirea undeva în cui, destul de departe de tine.

Uneori, când ai zile mai optimiste, o priveşti şi speri că într-o bună zi să o trăieşti cu adevărat.

 

Nu exista fericire în prezent dacă viaţa ta se desfăşoară în trecut. Am simţit pe pielea mea ăsta şi nu doar eu, ci aproape toţi oamenii mi-au confirmat din experienţele lor.

Ca să poţi pune bazele unui viitor strălucit, e nevoie să dărâmi toate acele ziduri care te blochează.

Şi e nevoie să schimbi şi un „ingredient magic” despre care o să îţi vorbesc la punctul următor.

E nevoie să dai ochii cu trecutul tău, nu pentru a te face din nou să suferi sau să lupţi cu el, ci pentru a-l îmbrăţişa, accepta şi vindecă.

Poate te sperie acest lucru, dar procesul în sine, dacă îţi este explicat pas cu pas, este în sine uşor şi revelator.

În plus, vindecându-ţi tu trecutul, vei vedea că totul în jurul tău se schimbă.

Oamenii vor percepe schimbarea pentru că energia ta va fi alta şi vei emana încredere, optimism, putere şi stima de sine.

Aşadar, vindecarea ta va produce efecte benefice şi celorlalţi prin energia pe care o transmiţi.

 

5. #Gândurile

Ai gânduri care îţi trec prin minte, dar care sunt negative şi te ţin pe loc?

Care este procentul de gânduri negative care îţi trece prin minte într-o zi normală?

Cât de mult te descurajezi şi crezi lucruri negative despre tine?

Printre cele mai întâlnite gânduri negative pe care oamenii le au, se numără:

“nu sun bun de nimic”

“nu pot”

“nu sunt în stare”

“nu ştiu”

“alţii sunt mai buni decât mine”

Şi exemplele pot continua la nesfârşit.

 

Tu ce gânduri negative ai?

Prin ce vorbe te descurajezi în fiecare zi?

 

Toate aceste gânduri negative nu sunt altceva decât dezordine emoţională la care e nevoie să renunţi.

De ce ai ţine cu dinţii de ceva ce te sabotează?

Un factor decisiv în obţinerea fericirii, a libertăţii emoţionale, a obţinerii rezultatelor este dat de modul în care gândeşti.

Foarte mulţi oameni au în mintea loc gânduri negative şi descurajante pe care le-au tot rulat în mintea lor şi care, prin repetare continua, au devenit convingeri negative.

Convingerile negative te ţin sărac, lipsit de iubire, în anxietate, tristeţe şi nefericire. Ele reprezintă o frana trasă în dezvoltarea ta personală şi aduc un impact uriaş în rezultatele pe care le ai sau mai bine zis, nu le ai..

Între tine şi ceea ce îţi doreşti sta propria ta gândire alcătuită din gândurile tele de care ţii cu dinţii. Modul în care percepi lumea, prin propriile filtre, este diferită de cum este lumea în realitate.

Am văzut exemple concrete de oameni care, în momentul în care îşi schimba convingerile, rezultatele pur şi simplu înfloresc şi nimic nu mai rămâne la fel.

Am reuşit să văd adevărate miracole în momentul în care oamenii renunţă la un mod de gândire nesănătos, când renunţa la o viaţă trăită în teamă şi aleg să îşi descopere propriile gânduri şi convingeri care îi blochează.

 

Ştii ce face cu adevărat DIFERENŢA între un om împlinit şi un om care eşuează?

În munca pe care o fac zi de azi întâlnesc mereu aceste două scenarii:

*Florin, mă simt blocat, nu văd o cale de ieşire, n-am încredere în mine, nu îmi ajung banii, m-am îngrăşat 15 kg în perioada asta, mi-e teamă că dacă ies din relaţia asta o să rămân singur toată viaţa nu ştiu care este scopul meu pe acest pământ…

*Florin, îţi mulţumesc pentru că în sfârşit lucrurile se aşează în viaţa mea, tocmai am intrat într-o relaţie şi totul este extraordinar, am făcut pasul – mi-am dat demisia şi de mâine încep să lucrez alături de echipa aceea faină de care îţi povesteam, mi-am găsit curajul şi de astăzi am început să pictez!

În 90% din cazuri oamenii au trecut de la scenariul 1 la scenariul 2 în momentul în care i-am ajutat să îşi schimbe CONVINGERILE NEGATIVE pe care le aveau despre ei şi despre viaţa lor!

Dacă te-ai regăsit în primul scenariu şi crezi că a sosit momentul să schimbi ceva – am o veste bună pentru tine.

Ţi-am pregătit 5 Lecţii Gratuite prin E-mail, în care îţi arătat pas cu pas cum să schimbi acele convingeri negative care te limitează şi îţi fură oportunităţile. Ca să treci din scenariul 1 în scenariul 2, să transformi convingerile limitative în convingeri care să te susţină şi în final să experimentezi realitatea pe care o doreşti.

Apasă pe imaginea de mai jos şi înscrie-te ca să primeşti Lecţiile! 

Comenteaza pe Facebook

2 Comments

  • Avatar

    Elisa

    Reply Reply 13 octombrie 2019

    Buna, Florin Iacob! Iti multumesc pt toate articolele extrem de interesante pe care le scrii pt ca din fiecare se poate invata ceva util acestei vieti…”aglomerate” cu de toate! In curand o sa-ti scriu anumite situatii din viata mea,poate o sa poti sa ma ajuti cu un sfat. Multa bafta in tot ceea ce iti doresti!

    • Avatar

      Florin Iacob

      Reply Reply 22 noiembrie 2019

      Cu mare drag! Astept cu interes sa imi scrii de fiecare data cand simti nevoia. O zi excelenta!

Leave A Response

* Denotes Required Field