Greseala frecventa prin care iti condamni copilul si pe tine insuti la suferinta

Am trecut intamplator zilele trecute pe langa o scoala in care se desfasoara ore atat pentru cei din clasele primare cat si clasele 5-8.

Eram in zona aceea in jur de ora 12, atunci cand are loc schimbul de la programul de dimineata la cel de dupa amiaza pentru elevi.

De la departare era o imagine calda si placuta, un tablou minunat cu cei mici eliberati parca de o „grea povara” insotiti de parinti.

Acestia din urma au venit intr-un suflet sa isi ia copiii de la scoala si sa ii duca cat mai repede acasa.

Totul parea minunat, amintindu-mi de vremea copilariei mele si imi dadea in suflet o emotie placuta, pe care cu siguranta ai fi simtit-o si tu daca te aflai in acea zona.

M-am apropiat cu pasi mari dorind sa intru cat mai repede in acea senzatie placuta, in acel cadru frumos.

Simteam ca din mine renaste copilaria si in cateva momente m-au cuprins amintiri din acea vreme.

Parca simteam ghiozdanul incarcat ce se lasa cu putere pe trupul meu firav si mirosul acela al salii de curs, in sunetul placut al clopotelului ce suna… din pacate.. aducandu-ma la realitate.

Am trecut pe langa prima familie, un copil simplu care nu cred ca era mai mare de clasa a 3 a.

Era sensibil si cu un chip placut la vedere, alaturi de mama sa care il certa pentru modul in care s-a comportat la scoala.

Am fost surprins sa aud cum propria mama ii spunea vorbe grele unui copil si refuz sa cred ca ar fi putut sa greseasca atat de mult incat sa merite un asemenea tratament.

Ii spunea tot felul de vorbe…

„nu esti bun de nimic” , „m-ai facut de ras” , „esti prost”, „uite in ce hal esti”, „nu ai sa treci clasa” , ” nu ai sa faci nimic bun in viata pentru ca nu esti in stare de nimic”, vorbe care il faceau pe copil sa planga si sa se simta extrem de prost.

Abia se mai putea tinea de mana mamei care avea un pas la fel de grabit ca limbajul sau.

Lasandu-mi un gust amar modul in care mama isi trata copilul, mi-as fi dorit sa intervin, dar am decis sa nu ma amestec pentru a nu da nastere unor discutii inutile sau sa imi exprim punctul de vedere pe care oricum nu l-ar fi inteles, asa ca am trecut mahnit pe langa cei doi.

Am intalnit la cativa pasi un alt copil insotit de aceasta data de o doamna prezentabila, care banuiesc ca era bunica sa.

Aceasta doamna tinea de mana o fetita frumusica, un copil minunat cu o privire indreptata in pamant ce spre surprinderea mea avea parte de acelasi tratament, cu vorbe asemanatoare care ii marcheaza copilaria si ii compromite evolutia normala a acesteia.

Situatia a fost asemanatoare. Diferenta era data de personajele principale, iar victime ale acestui tratament erau cei mici.

Pana in momentul in care am trecut de zona in care se afla scoala, am intalnit mai multe cazuri asemanatoare in care copiilor li se implementau de catre parinti sau bunici sugestii greu de digerat, intr-o perioada frageda din evolutia unui om, atunci cand creierul nu este inca format si absoarbe precum un burete orice informatie ca un adevar absolut. 

M-a surprins sa vad modul in care parintii actioneaza asupra propriilor copii, avand un comportament extrem de dur fata de acestia, implementandu-le in subconstient convingeri negative, care vor avea un impact major in adolescenta.

Imi venea in minte modul in care decurg discutiile intre parinti si copii cand acestia se afla in casa, acolo unde nu ii vede si nu ii aude nimeni.

sugestie copilMulti parinti arunca asupra copiilor sageti in subconstientul lor, sub forma unor sugestii, in loc sa ii sprijine si sa le vorbeasca cu un ton calm.

Acestea contribuie la scaderea increderii in sine a celor mici si la formarea unor ganduri negative, marcandu-le intreaga evolutie.

(Sugestia poate fi definita atat ca o actiune persuasiva, foarte perseverenta si insistenta, prin care un individ ii impune altuia o idee, o credinta sau o tendinta, cat si ca fenomen de supunere fata de o idee.)

Acum te intreb pe tine…

Cum anume crezi ca poate „supravietui” un copil, a carui minte este in formare si in dezvoltare, ce nu detine un filtru al informatiilor si care, ascultand unele vorbe de la parinti, le primeste ca pe informatii adevarate?

Care va fi viitorul lui si cum anume poate lupta de la varsta aceea?

Raspunsul este greu de dat, asemanator cu sansele copilului de a fi imun la aceste ganduri ce i se deruleaza in minte.

Cum va putea demonstra copilul parintilor ca nu au dreptate cu ceea ce spun sau cum isi poate demonstra singur acest lucru, cand aude de fiecare data aceleasi vorbe?

Cum isi poate manifesta dorinta de a face un anumit lucru in viata sa, cum isi poate dezvolta latura creativa, cum anume isi poate dezvolta pasiunile si cum poate avea o imagine buna despre sine in viitor?

In copilarie si nu numai este foarte important ca cei ce ne inconjoara sa rosteasca afirmatii pozitive, sa ne sprijine si sa ne inteleaga, sa incerce sa isi certe copilul intr-un mod mai „rafinat”.

Mai jos am inserat un paragraf dintr-o carte foarte apreciata si care relateaza exact modul in care sugestia parintelui  influenteaza viata copilului:

 

„Daca am aseza un copil de trei ani in mijlocul camerei si am incepe sa tipam la el, spunandu-i cat de prost este, criticandu-l pentru ca nu face niciodata ceea ce trebuie, spunandu-i ca trebuie sa faca cutare lucru, daca il tragem de urechi, aratandu-i dezordinea pe care a lasat-o, daca ii dam cateva palme la fund, vom sfarsi prin a avea un copil docil, asezat la colt si facand tot ce ii spunem, dar cu ochii in lacrimi.

De acum incolo exista sanse mari ca acel copil sa ne asculte dar nu vom ajunge niciodata sa ii cunoastem adevaratul potential.

Daca am lua acelasi copil si i-am spune cat de mult il iubim si cat de mult ne pasa de el, cat de mult ne place cum arata, cat de inteligent este, cat de bine se descurca in tot ce face, daca i-am explica faptul ca este normal sa greseasca, intrucat numai astfel poate invata si daca i-am spune ca vom fi intotdeauna alaturi de el, indiferent de ce ar face in viata, copilul va face dovada unui potential care ne va uimi!

Fiecare dintre noi are in interior un copil de trei ani.

Din pacate tu iti petreci majoritatea timpului tipand la el si criticandu-l, dupa care te miri ca viata ta nu merge asa cum trebuie.

Daca ai avea un prieten care te-ar critica intotdeauna, ti-ar placea sa il ai tot timpul in preajma ta?

Poate ca exact asa ai crescut tu pe vremea cand erai copil.

Este trist daca aceste lucruri s-au petrecut cu mult timp in urma.

De aceea daca continui sa te tratezi singur in acelasi fel, situatia ta actuala este chiar mai trista.”

Fragment extras din cartea „Poti sa-ti vindeci viata” – Louise L. Hay

 

Copilul tau, dar si copilul din interiorul tau, are nevoie de tine, de foarte multa afectiune, de apreciere, de ajutor si de sustinere in tot ce face.

Are nevoie de toleranta si de sugestii pozitive pe care sa i le transmiti si sa il ajuti sa implementeze convingeri pozitive, care il vor ajuta in viata.

Are nevoie sa inlature acele convingeri limitative si sa inlocuiasca cu ganduri pozitive acele ganduri ce ii opreste evolutia.

profound_sadnessDe retinut faptul ca, atunci cand ne adresam unui copil cu afirmatia „esti prost” trebuie ca mai apoi sa ii dam acelui copil 10 motive prin care sa ii demonstram cat de bun este, pentru a ajunge la un echilibru in mintea sa si a nu il influenta negativ.

Nu uita ca cel mic are nevoie de un model adecvat pe care sa il vada in tine.

Are nevoie si de corectie in momentul in care greseste, evitand sa apelezi la violenta si la cuvinte care il pot influenta negativ.

Copilul tau are nevoie de tine si cu siguranta ii doresti tot binele din lume, insa ai mare grija la acele lucruri ce ii pot face rau chiar si fara sa iti dai seama.

Cu siguranta nu iti doresti ca in adolescenta copilul tau sa sufere, sa isi petreaca timpul in tristete sau sa fie un copil anxios si depresiv.

Copilul tinde sa fie prelungirea de personalitate a parintelui si acest lucru il vedem in ziua de azi in multi tineri.

Tanarului ii este impus sa faca anumite lucruri pentru ca parintii nu au reusit sa le obtina si vor ca prin intermediul copiilor sa isi indeplineasca acele visuri pentru care ei nu au avut destul curaj sa lupte.

Importanta vorbelor pe care le folosim si le implementam in ceilalti sunt valabile nu numai in cazul parinte copil, dar si pentru cei ce ne inconjoara.

Ai grija ce vorbe adresezi prietenilor tai, familiei tale, persoanelor cu care interactionezi si mai ales persoanele importante din viata ta si ai grija ce iti spui in gandul tau!

Foloseste pentru copilul din interiorul tau ganduri si vorbe pozitive, aprinde in el dorinta de a cauta permanent solutii la problemele ce apar.

Apreciaza-i fiecare gand bun pe care il are si ajuta-l sa creasca si sa dea tot ce are mai bun din el pentru ca viata ta sa se imbunatateasca intr-un mod uimitor.

Nu il certa atunci cand rezultatul nu a fost unul tocmai bun si sprijina-l, intarindu-i increderea in fortele proprii si fa-l sa vada orice „esec”, un pas mai inainte spre reusita.

Asa cum ne purtam cu un copil mic ce inca nu este dezvoltat si absoarbe tot ce aude din exterior asa ne vom purta si cu acel copil din interiorul fiecaruia dintre noi, protejandu-l de pericole si de lucrurile ce ii fac rau sub orice forma ar fi acestea.

Ajuta si contribuie la bunul mers al vietii celor care te inconjoara, incurajeaza-i si dovedeste ca iti pasa de ei.

Iubeste-i si spune-le asta ori de cate ori ai ocazia!

Descopera in ei potentialul ascuns si scoate-l la lumina amplificandu-i calitatile si nu pune accent pe defecte.

Iubeste aproapele si ajuta-l ori de cate ori are nevoie!

Nu uita ca nimic nu ramane fara rasplata!

Fa-ti prietenii sa se simta speciali in compania ta si practica recunostinta pentru tot ce ai mai bun in viata.

Cu siguranta vei primi mai multe motive pentru care sa le multumesti.

Aplica sugestii pozitive persoanelor pe care le intalnesti si cu care intri in contact.

Acum, as vrea sa te ajut si mai mult pentru ca si tu la randul tau sa poti sa iti ajuti copilul intr-un mod mult mai bun, mai sanatos si mai constructiv pentru el.

Chiar daca nu isi doresc, parintii transmit copiilor starea lor interioara si daca tu ca parinte esti trist, copilul tau va vedea asta si va crede ca tristetea este starea naturala.

Astfel, fara sa vrei, ii vei provoca celui mic aceasta confuzie.

Stim cu totii ca fericirea unui copil este obligatorie si nu merita sa fie ignorata.

Copiii nu tin cont de ce le spui.

Ei vor fi influentati de comportamentul pe care il ai, atat fata de ei, dar si in viata de zi cu zi.

Din pacate nu ai cum sa ascunzi o stare generala de tristete, de nemultumire fata de viata, de neputinta, pentru ca un copil simte imediat si sufera in tacere.

Daca tu vei invata cum sa fii fericit, copilul tau va vedea asta la tine si va invata la randul lui sa fie fericit.

Daca vrei sa fii tu un parinte mai puternic si mai fericit pentru copilul tau si vrei sa ii predai lectia fericirii prin fapte si nu prin vorbe, daca simti ca esti pierdut si ai nevoie de un plan complet de actiune prin care sa convingi viata sa iti ofere acele lucruri prin care tu poti sa devii un model pentru copilul tau, atunci arunca o privire pe cea mai apreciata carte a mea, „Calatoria catre adevarata putere din tine”.

Este o carte care te ajuta sa rupi legaturile cu trecutul tau, sa te debarasezi de el, sa inveti sa te ierti pe tine si pe cei ce au trecut prin viata ta si sa pui bazele unei vieti fericite in care visurile si dorintele tale prind viata aratand prin fapte copilului tau ca merita sa isi urmeze visurile.

Te asigur ca si copilul tau va vedea rezultatele incredibile pe care le vei avea si vei fi un model demn de urmat pentru el. 

Este o carte care nu doar ca imbunatateste rezultatele personale, dar te ajuta si in viata de familie pentru ca aduce mai multa armonie in casa ta.

Vei incepe sa fii o persoana mult mai apreciata de cei din jur si vei emana o energie aparte ce ii va captiva pe ceilalti, care, isi vor dori sa petreaca timp in compania ta si sa obtina schimbarea de perspectiva si linistea interioara pe care tu o vei obtine.

Apasa pe imaginea de mai jos si vezi ce oportunitati incredibile iti ofera calatoria in care au ales sa porneasca sute de oameni.

 

Comenteaza pe Facebook

59 de comentarii la „Greseala frecventa prin care iti condamni copilul si pe tine insuti la suferinta”

  1. Ar trebui sa se ia in serios educatia copiilor prin adultii de langa ei. Nu oricine poate fi parinte bun si cu totii trebuie sa inteleaga ca un om nu isi poate depasi limitele pentru a fi el sau a fi mai bun, asa cum vor parintii. Daca ai noroc ai un copil destept dar nici atunci nu stii ce alte necazuri poti avea. Asa ca educatia in familie trebuie sa creeze oameni nu inteligente sclipitoare si nici monstri

  2. Bun articolul. Nu contest nimic din ce a scris autorul. Insa am o intrebare si o remarca…..

    Intrebare pentru autor: „Ai copii si vorbesti din experienta?

    Remarca: Niciun fir de nisip nu seamana cu altul. Cum nici un caz de crestere al copilului nu seamana cu altul.

    Daca tu ai sesizat un ton ciudat in dialogul mamei cu copilul ei, asta nu inseamna ca nu isi iubeste copilul. Ar treabui sa fiu de acord cu lucrurile negative pe care le face copilul meu? Nu ar trebui sa-i expun parerea mea in legatura cu asta, cat inca este proaspata amintirea? Atentie! Nu ii spun ca nu-l mai iubesc, ci ca nu sunt multumit de comportamentul lui.

    Eu cred ca nu ai copii. Si cred ca atunci cand o sa ai, o sa-mi dai putina dreptate.

    1. Multumesc pentru comentariu!

      Pentru inceput va spun ca nu am inca un copil, nu sunt parinte, insa acest lucru nu ma impiedica sa cunosc acele influente negative pe care un parinte le poate avea asupra copilului sau.

      Studiind aceasta problema am observat foarte multe metode si cazuri concrete in care un parinte isi influenteaza negativ copilul, lucru ce nu este benefic pentru nici unul dintre cei doi.

      In legatura cu remarca dvs. atrag atentia ca in articol NU am generalizat si NU am spus ca toti parintii isi influenteaza negativ si nici nu am afirmat ca un parinte care cearta un copil nu il iubeste.

      As fi absurd daca as sustine acest lucru!

      Prin folosirea mai atenta a limbajului pe care il aplica un parinte asupra celui mic isi poate imbunatatii relatia cu el si poate sa remedieze acele mici „conflicte” des intalnite si astfel isi poate exprima pararea intr-un mod pozitiv, constructiv.

      Legat de ultima dvs. fraza o sa va raspund la momentul oportun.

      Va multumesc!

      1. Sunt de acord cu Florin. Este important sa iti alegi cuvintele de dezaprobare a actiunilor „rele” ale copiilor nostrii. Stiti cum se zice „repetitia este mama invatarii”, ori daca noi ii spunem tot timpul „nu esti bun de nimic”, „esti prost” si altele ce poate copilul sa faca sa intre in gratiile noatre, sa fie copilul perfect? Noi ar trebui sa fim modelul lor in viata, sa le aratam ca ce au facut e gresit si nu ne place.

        1. Eectul acestor cuvinte repetate, insusite, cu efect negativ asupra personalitatii copilului, dar si a viitorului adult in devenire se numeste in psihoterapie intoect si este bine fundamentat experimental.

    2. Pentru Alex:
      Nimeni nu spune ca nu trebuie sa-i spui copilului unde a gresit, dar acest lucru se face intr-un mod in care sa inteleaga factual si cu exemple concrete de ce a gresit, cum isi poate schimba comportamentul in sens pozitiv si de ce nu trebuie sa mai faca aceste lucru.
      Sa spui unui copil, care este in esenta DOAR UN COPIL, ca este prost si nu va reusi nimic in viata, cum am mai auzit si eu de la alti parinti idioti si de la Florin prin exemplele date, nu esti decat un parinte tiran care isi asupreste copilul si nu il ajuta sa creasca si sa se dezvolte. Educatia unui copil poate fi una foarte solicitanta dar asta nu inseamna ca toate frustrarile tale ca si parinte trebuie sa se rasfranga asupra copilului tau. Despre asta este vorba!!!!!

    3. Eu am, si nu e vb sa fi multumita de comportamentul neadecvat, e vorba de abuz verbal. Ex, daca eu am o colega care a are o opinie pe care eu o consider gresita, si o fac o „vaca proasta” pentru asta, iar asta se intampla mereu, atunci la un moment dat incepi sa crezi. Merge pe ideea sugestiei, daca doi iti spun ca esti beat…

      In acelasi timp, daca eu ii explic colegei mele de ce consider opinia respectiva gresita, si care ar putea fi consecintele, si ca eu cred ca poate mai mult, si eventual sa o intreb si cum as putea sa o ajut, atunci vorbim despre altceva.

      Totul tine de vorbe. Iar pentru astia mai batrani, daca aveti senzatia ca detineti adevarul suprem, atunci va provoc sa vb si cu sefii vostri de la servici la fel cum vb si cu copilul de acasa, sau cumva ca impiedica frica, are mai multa putere, o waw, deci cu alte cuvinte si voi la randul vostru faceti abuz, pentru ca aveti mai multa putere.

      Fricosi ipocriti.

  3. Mi-au dat lacrimile citind acest articol …. am un copil de 3 ani ..si am momente cand nu ma comport cu el asa cum mi-as dori … imi dau seama si ii cer iertare si sper ca pe viitor sa fac cat mai putine greseli. Copii au nevoie de parinti echilibrati psihic … care sa ii ajute sa creasca frumos, fara frica ..cu stima de sine crescuta. E prima data cand te citesc ..ma bucur ca te-am descoperit!

    Cu drag,
    Alexandra

  4. E foarte adevarat ce scrieti in acest articol, dar totodata vreau sa remarc ca traind intr-o societate bolnava si dezechilibrata psihologic, credca fiecare parinte daca isi analizeaza comportamentul sau fata de copilul pe care il educa, gaseste cel putin o data cind a fost dur fata de el si desigur nu pot sa nu-i dau dreptate lui Alex, ca copii intradevar sunt diferiti. Una pot sa o zic cu certitudine, eu am doi copii un baiat si o fetita, baiatul fiind in clasa a treia oricum mai are parte din partea noastra de cite o apreciere negativa, dat fiind faptului, ca alteori copilaria o ia inainte si uita sa isi mai faca temele si pentru al face mai responsabil mai facem replici si comentarii mai dure dar pina la urma oricum fiecare copil are caracterul lui.
    Activind intr-o institutie de invatamint pot sa zic ca alteori copiii provoaca chiar intentionat comportamentul dur al parintilor, care si asa se retin maxim pe cit e posibil pentru a nu-i trata chiar dur. Si daca ma reintorc la inceputul comentariului ma mai repet ca traim totusi intr-un permanent dezechilibru psihologic cind fiecare se gindeste la ce e mai bine pentru copilul sau, dar nu tot timpul viata sociala ii permite sa faca aceasta si cind apar probleme de diferit gen ce tin de copil prima emotie e acea negativa dupa care analizind situatia iti dai seama ca puteai proceda altfel. Dar ocicum consider ca e bine ce scrieti si sper sa mai citesc ceva articole despre problema discutata in acest articol, e bine sa fie mai mult abordata aceasta tema. Credca ar fi de folos pentru multi parinti, ar sensibiliza societatea si ne-am ajuta reciproc in schimbarea mintalitatii si psihologiei parintelui si de ce nu si al copiilor.
    E o tema actuala dar fara prea multa literatura pentru parinti. Eu personal chiar asi mai citi ceva ce tine de psihologia copiilor si de rolul parintelui in educarea tinerei generatii. Daca stiti si imi puteti recomanda ceva chiar v-asi fi recunoscatoare. Cu drag, Elena.

  5. Am o virsta care imi permite sa comentez acest subiect , dar nu m-am gindit nici o data sa-l abordez. Sunt foarte multe adevaruri in cele scrise mai sus. Intrebarea este;Cei ce ar trebui sa cunoasca metodele de educatie a acesor copii(parintii,educatorii,profesorii,mentorii) au o minima pregatire psihologica?
    Intreb acest lucru pentru ca nici in liceele de specialitate nu se pune accentul pe acest subiect atit de important (pina la urma) in evolutia unei natiuni. Am cunostite in invatamint care spun ca in liceul pedagogic nu tin minte sa se fi facut cursuri de psihologie interumana. Un parinte (mai ales in zilele noasre care alearga dupa un cistg minim cite10-12 ore pe zi) nu mai are timpul necesar nici pentru refacerea fortelor pentru urmatoarea zi de munca daramite pentru educarea (in limitele mentionate mai sus) copilului sau copiilor pe care ii are. Daca mai punem la socoteala ca are un serviciu foarte stresant si cind vine acasa intra in rolul de educator(o meserie extrem de grea pentru cei ce vor sa o faca cu adevarat) atunci ai toate sansele , ca dupa scurt timp , sa clachezi. Din aceasta perspectiva, cred ca sistemul de invatamint are o mare problema si poarta o mare parte din vina. Societatea in care traim nu ne permite sa facem pentru copiii nostri (si implicit pentru societate)ceea ce ar trebui si ne-am dori. In rest ,teoretic, totul depinde numai de noi. Mi-as dori sa fie posibil sa se intimple asa cum ,frumos ai scris mai sus.

    1. Foarte adevarat ce spuneti. Eu am doi baieti de 8 si respectiv 5 ani si o functie de raspundere intr-un job foarte solicitant. Am profitat de concedii pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani si am fost acolo pentru ei 24/24. Dupa 5 ani (cand primul a inceput sa doarma o noapte intreaga, s-a nascut al doilea) de nopti nedormite (alaptat, trezire de cate 5-6 ori intr-o noapte, implicare emotionala maxima pentru fiecare stranut, tuse, internare … si lista poate contiua) si cand oboseala se acumuleaza, resursele se epuizeaza, mai vii acasa stors de la serviciu… ei bine… sa nu-mi spuna nimeni ca nu i-a spus copilului : liniste !!!, nu va mai certati ca nu pot sa va aud! si iti doresti doar liniste !!!
      Problema mai grava e ca nu dispui de timpul necesar sa-ti incarci bateriile, si mergi asa inainte cu efort insutit, ca si cum ai conduce cu frana de mana trasa!

    2. Stiu ca societatea nu ne ajuta si nici sistemul de invatamant nu este centrat pe dezvoltarea corecta si armonioasa a copilului, dar pentru un parinte care insulta copilul, ii adreseaza vorbe urate si chinuitoare, poate sa folosesca tot in acelasi timp pe care il are pentru copil si vorbe frumoase, placute, reale si sanatoase in buna crestere si dezvoltare a copilui. Ori ca te adresezi urat sau frumos, cu bunatate si afectiune, tot acelasi timp il folosesti. Si nu in ultimul rand.. daca vrei poti sa fii mai atent la cuvintele pe care le scoti pe gura, ca si parinte 🙂

  6. Ai mare dreptate dar este greu!Mie mama mea Niciodata nu mi-a zis astfel de vorbe grele si nici eu nu-i zic fiului meu de 5.5ani. Dar iti dau un exemplu: pana sa am copilul, ma uitam la cunostintele mele,care aveau,si, din cand in cand le mai dadeau cate o mica bataita ( de genul o palma,doua,trei lka fund), si ma uitam urat! Am zis, ca atunci cand voi avea copii, nu-i voi lovi niciodata,dar se pare ca nu mi-am tinut cuvantul,din pacate! Bataia este Degeabaa! Cea mai mare pedeapsa este privarea de tableta si desene animate! Este greu sa fii parinte! Bafta mamici/tatici!

  7. Da , un articol extrem de bine venit pentru mamele tinere din ziua de astazi , eu am o virsta si daca as da timpul inapoi nu as mai face greselile pe care le-am facut , mâ doare cumplit acum , dar nu pot da timpul inapoi , dar pot da un sfat ca un om trecut prin asta iubitiva copiii si apreciatii in tot ce fac , dati-le un echilibru emotional e foarte important ptr ei si mai tirziu ptr voi ca parinti.

  8. Foarte interesant articolul.Majoritatea parintilor gresim in comportamentul fata de copii si observam mai tarziu „copii” mai mici ale noastre, din pacate.

  9. foarte bun articolul as fi vrut sa-l fi citit cu 20 de ani in urma si as fi avut ceva de invatat insa este tirziu si nu pot sa mai schimb nimic am 2 copii baiat si fata la o diferenta de 7 ani si cu doua caractere si personalitati diferite ca si cerul de pamant cei drept cit nu ne-ar fi placut cind eram copii sa fim certati repetam aceleasi greseli involuntar sper ca pe viitor societatea sa schimbe mentalitatea cu „m-ai facut de ras la scoala” sau „bataia e rupta din rai” sau „ai vazut fratetu sau sorata e mai bun ca tine”(mentalitati comuniste)care au o influenta negativa asupra copiilor

  10. Felicitari !!! Romania are nevoie de mult mai multa muncă de acest tip. Din păcate multi copii au de suferit din cauza părintilor care stresati de probleme se descarcă pe copiii lor in multe moduri negative, (nu numai verbale ci foarte des si agresive). Avem nevoie de sfaturile dumneavoastră pozitive care trezesc la realitate constiinta multor părinti si care sper din inima să ia partea bună a lucrurilor din discursul dvs. si să repare (pt cei ce mai pot repara), ceea ce este de făcut. „Părinti dragi dăca vreti sa fiti iubiti, dăruiti iubire !!!” Copiii nostrii sunt ingerii nostrii păzitori ! Ei nu respiră fără noi, dar nici noi fără ei ! Să nu uitati asta !!! (Apropo am si eu o fetită, si viata mea nu are rost fără ea ! ( si nu astept să inteleagă asta, ci io spun si dovedesc in fiecare zi !).

  11. adevarat vorbesti…aceste cuvinte pline de sinceritate si adevar nu se gasesc cei drept in mintea si inima multor parinti…chiar si eu…locuind cu soacra in casa vorbind,explicandu-i baieteliui meu de 4 ani jumatate ce e bine ce nu e bine…orice copil este mai nazdravan,are momente cand nu e atent etc sa aud ca ii reproseaza in timp ce eu vorbesc cu el ca maica-ta are prea multa rabdare in locul ei demult aveai fundul rosu si urechile rupte ca esti terorist si etc…pe langa violenta aceasta verbala…inraieste si copilul zic eu…ca si ea e o prezenta in viata lui!

  12. Bun articol. E bine sa stii ca mai sunt si altii care gandesc ca tine :). Mi s-a spus uneari ca am prea multa rabdare, ca nu ma impun suficient in fata copilului meu (am un baietel de 5 ani si 3 luni), dar el e minunea vietii mele. Acum stau si ma gandesc cu ce mi-am pierdut timpul inainte sa-l am? Din ceea ce am observat eu in jurul meu concluzia e urmatoarea: daca tipi la copil si el va tipa la tine, daca il lovesti si el va lovi, daca ii vorbesti urat, asa va face si el. Copiii ne copiaza si aplica ceea ce ii ‘invatam’ noi prin comportamentul nostru atat asupra noastra, a parintilor, cat si a celorlalti din jurul lui. Copilul meu e foarte sociabil, isi doreste compania altor copii si se intampla sa fie respins, pe el il doare si nu doar atat, invata sa respinga si el. De ce l-as respinge si eu? Inevitabil cineva va tipa la el, de ce sa o fac si eu? E un copil sensibil si ascultator, cuminte. Spunea cineva ca sunt copii care provoaca reactii megative parintilor in mod voit, de fapt vor atentie. Vor sa fie vazuti si ascultati. Copiii nu sunt jucarii cu care sa ne jucam numai cand avem chef, ne sunt prieteni, parteneri si mai mult decat atat sunt persoane, oameni diferiti de noi. V-ati permite sa strigati la colega de servici pt ca din punctul vostru de vedere s-a comportat necorespunzator? Eu cred ca nu. In cel mai bun caz i-ati spune cu calm ca nu e bine cum a procedat. Da, eu nu cred in educatia prin forta si sunt mandra de mama mea care a stiut sa ma creasca asa fara sa-i spuna nimeni, doar pt ca asa a simtit. Mie mi s-a spus mereu ca sunt cea mai buna, cea mai frumoasa si cea mai desteapta si am crezut-o. Bine am facut.

  13. Sunt perfect de acord cu ce ai scris in articol. Dar ce să fac in cazul in care doamna invatatoare este cea care veșnic este nemulțumită de fetita mea de doar 6 ani…și bineînțeles copii văd cum vorbește dumneaei și o copiaza… :((

    1. Nu mai stati pe ganduri si cautati alta invatatoare. Este extrem de benefica schimbarea pentru fiica dvs. Eu l-am schimbat pe baiatul meu de la o educatoare nevrotica la o educatoare cerebrala si nu pot decat sa ma felicit pentru alegerea facuta. Era timorat, speriat ca nu stie sa deseneze si numai cand vedea foaia de desen incepea sa planga…deoarece educatoarea il urechea pentru ca nu stia sa deseneze. Ea, care ar fi trebuit sa-l invete…iar acum a luat si premiul intai la un concurs de desen. Cred ca am spus totul.

    2. Nu înteleg de ce de multe ori parintii fac greșeala de a da mai multă crezare invătătoarelor sau a profesorilor ? De ce nu vreti să credeti cu adevărat ochii copiilor vostrii ? Uită-te in sufletul copilului tău si ve-i intelege ce ai de făcut ! Iar increderea ta in el , il va incuraja in fapte bune. (Mai ales dacă are mai putini de 14 ani).
      Si ce mă deranjează foarte mult este că dascăli in ziua de azi sunt mereu nemultumiti, ba chiar de multe ori incurajează părintii la gesturi agresive prin modul de a critica elevul respectiv , si de al vorbi rău la parinti. Desi de multe ori critică doar din prostia lor umană… parcă ar avea de câstigat ceva.
      Dragi dascăli care vă simtiti cu musca pe căciulă in discursul meu: Nu uitati că in viata:” e usor sa faceti rău , dar mai greu este să faceti bine…”si totusi nu aveti nimic de câstigat !

  14. Orice „prainte” care se ascunde in spatele iubirii pentru copil, ca sa-si justifice actiunile, e un incompetenet si un ipocrit.
    Imi plac astia cu „asta nu inseamna ca nu isi iubeste copilul”…well buhufuckinghu !
    daca iti plac calculatoarele inseamna ca esti IT-st automat ?
    Sau aia care se ascund in spatele la „copiii au nevoie doar de afectiune”
    Sa mori tu !
    dar de mancare sanatoasa ? de stabilitate emotionala ? de cineva de la care sa invete sa fie lider ? cineva care sa-l invete sa creasca continuu ? samd ?
    orice animal isi iubeste puii si incearca prin toate mijloacele sa-l faca sa supravietuiasca, asa ca atunci cand te lauzi ca iti iubestii copii nu esti cu nimic mai nobil de cat un caine.
    sau ca daca nu ai copii nu poti sa vorbesti :)))
    f***-ti gura m***i de panseluta, da nu toti am fost la un moment dat copii ? deci „am lucrat in domeniu” rezulta are drept oricine sa-si expuna parerea.

  15. da, nu am citit tot.dar din ce am citit nu mi a placut.parerea mea este ca,trebuie sa ii aducem cu picioarele pe pamant pe copii si sa le spunem in fata cine sunt,dar asta nu inseamna ca trebuie sa i facem ,,prosti,,s
    sau tu esti cela mai josnic copil nu esti bun de nimic nu sunt deacord cu asta,dar, trebuie sa ii dezmortim putin faptul ca,unora ne este greu trebuie sa le spunem vorbe grele nu e prea bn o sa se loveasca in viitor de lucruri pe care ar trebui sa le auda de la noi.si niciodata nu e bn sa ne bagam in discutii din astea si sa spunem ca nu e bn ce face cu copilul lui in fata copilului pt ca el aude si ii facem mai mult rau .parerea mea.dar nu in halul asta ….de ex. am mai auzit mame care se vaita ca a crescut un copil de parca ar fii crescut o 100 si ca au fost o povara pt. ele mai bn nu i faci si gata.le urasc pe astea.

  16. Danila Ionut George

    Nu am reusit sa parcurg toate comentariile….poate s-a mai spus. As avea ceva de spus din punctul de vedere al unui parinte cu un copil de 7 ani (fetita). Am incercat sa o incurajez, sa fiu pozitiv, sa nu o critic etc…Nici nu o sa o fac vreodata…e un copil minunat. Problema mea majora este cu ceilalti copii care primesc alta educatie de la parinti, care vor copiii lor sa fie in prim plan mereu, copii egoisti, copii care cand fac rau prin fapte si vorbe nu sunt opriti deloc de parinti…ci din contra sunt mandrii : „copilul meu are personalitate!”. Fetita mea plange cand i se spune ca „nu mai vreau sa fiu prietena cu tine”. Pe cand ea mi-a spus ca ea nu vrea sa spuna lucrul acesta altei fetite….ca”o sa planga si o sa sufere”. Imi place felul in care am educat-o si directia in care merge…dar asta o face sa sufere mereu cand alti copii sunt rai cu ea si nu primesc aceasi bunatate cu care am invatat-o ca parinte. Ma doare sufletul si uneori ma indoiesc ca o invat ceea ce e bine…e prea buna fata de majoritate acopiilor….imparte totul…dar nu primeste la fel. Nu stiu de multe ori cum sa reactionez. Imi vine sa o invat „sa fie rea”…dar imi dau seama ca nu e bine. Orice sfat…va fi apreciat. Multumesc.

    1. Daca ar fi sa o invatati “sa fie rea” nu cred ca rezolvati mare lucru.
      Faptul ca fetita dvs. a primit o educatie extrem de buna si se comporta atat de bine este un lucru benefic ce trebuie sa va bucure si un motiv real de mandrie.
      Legat de modul in care se poarta ceilalti, aici problema se muta intr-o alta directie, in zona celorlalti iar copilul nu este vinovat cu absolut nimic si nici dvs.

      Nu putem sa ii schimbam pe cei din jur cu care interactioneaza iar acest lucru nu trebuie sa il lasam sa ne afecteze asa de mult.

      In viata cand ca creste se va lovi de multe astfel de persoane iar pe viitor este important sa inteleaga ca nu toti sunt la fel ca ea.

  17. Interesant articol.Foarte putini parinti (si nu numai) mai dau dovada de rabdare in ceea ce priveste ”Copilul mult dorit”. De cele mai multe ori ne aruncam cu capul inainte ,juram credinta pe viata persoanei ”iubite”,facem promisiuni desarte si sfarsim prin a ne desparti injurand . – Ce lasam in urma ?? –tristete si amaraciune….Am ajuns sa citesc articolul dvs urmand link-ul postat de fosta mea sotie pe Facebook. Ciudat pentru mine sa observ ca fosta mea sotie se potriveste perfect tiparului ,vesnic nervoasa pe copilul nostru cel ”dezordonat” (8 anisori) , genul de femeie care nu gateste pentru ca nu-i place , nu face curatenie pentru ca nu are timp ,zambeste doar in compania strainilor (asa zisii prieteni) ,se simte bine doar la barfa cu ”fetele” ca ”fetele” barfindu-si sotul ,soacra si pe cei ce nu sunt de acord cu ea. Ca sa ma fac inteles : sunt un barbat care nu face nimic (vorbele ei) ,…doar gatesc ,duc si aduc copilul la scoala si de la scoala ,fac curatenie asa cum ma pricep dar nu pe gustul ei ,intr-un cuvant nu sunt bun de nimic….Dar destul despre viata mea ,…nu sunt aici sa plang si nici sa cer ajutor . Scuze daca pun o simpla intrebare : – Ce rost are Legea daca tot nu poate face dreptate ?? ….parere personala : daca tot vorbim de egalitatea femeii cu a barbatului (corect de altfel) ,de ce nu se pune in balanta si varianta cealalta , 50% sanse egale in obtinerea tutelei copilului si de catre barbat ??–in 99% din cazuri copilul ramane la mama , dar daca mama nu este MAMA si se potriveste tiparului din articolul dumneavoastra???? …..o zi buna tuturor .

    1. Parerea mea este ca in lume sint multe caractere asa ca e greu sa dai cuiva dreptate mai mult decit celuilalt…un lucru este cert… cind barbatul ai sufla prea mult in coarne femeii ,si asta in momentul in care femeia este proasta inculta si nevrotica, ei bine…atunci se intimpla ca barbatului sa-i para rau ca sa nascut…. iar in cazul in care mai au si copii impreuna…e jale mare… CUM SE POATE CA BARBATUL SA O DUCA MAI BINE ??? E SIMPLU… IN PARLAMENT SINT MAI MULTI BARBATI DECIT FEMEI…DATI FRATILOR TUTELA COPIILOR SI LA TATI NU NUMAI LA MAME…MACAR IN CAZUL ACELA IN CARE ELE PREIA TUTELA COPILULUI DOAR CA SA SE RAZBUNE…SA-L FACA SA SUFERE. Si veti vedea cum in max 10 ani Ele isi vor schimba caracterul mirsav… iar daca asta nu se poate atunci lasati timpul sa treaca in timp ce incercati sa fiti cit mai aproape de copiii vostri si veti fi surprinsi de rezultatul final. Va vorbeste cineva care cindva a fost cistigat de mama la tribunal iar acum o uraste dupa 40 de ani.

    2. Un caz nefericit.. si cunosc si eu multe exemmple de astfel de „mame”.

      Pacat ca nici legile nu sunt corect formulate si nu ofera sanse egale si acelor tati ce au rolul de tata, dar si de mama pentru copilul sau.

  18. CITA URA SI NEDREPTATE POATE SEMANA OMUL DIN LIPSA IUBIRII DE OAMENI… Draga Florin, ai dreptate dar trebuie sa-ti dau o veste deloc confortanta. DIN PACATE SFATURILE TALE NU LE CITESC CEI CE AR TREBUI SA LE CITEASCA… DAR din fericire au in familie macar un membru care citeste si care aplica sfaturile tale. Apelul meu este la acei putini care sint buni sa-i determine sa urmeze sfaturile lui Florin. Eu in familie am din pacate chiar sotia mea care se comporta verbal foarte urit cu fetitele noastre de 3 ai 6 ani. Si pot spune ca incet incet sper sa o conving sa ia drumul cel bun. In incheiere as dori ca Domnul Florin sa-mi dea daca se poate cateva nume de carti in legatura cu aceste probleme. Multumesc anticipat.

    1. Minunat spus.. O carte buna este Cum sa fii un bun parinte Michiela Poenaru sau o alta Cum sa formezi caracterul copiilor. Metoda responabilitatii personale (eBook)
      John G. Miller, Karen G. Miller

  19. Sunt de acord doar cu a 2 a parte a articolului…intr-adevar avem nevoie de o lume cu mai multa bunatate si ganduri sincere! Cat despre partea cu educatia copiilor nu prea iti dau dreptate pt ca asa cum am citit intr-un comentariu mai sus, nu toti suntem la fel. Nu toti copiii sunt la fel! Principala calitate a parintilor, cred ca este ceade a fi capabili sa-si aprecieze copilul la adevarata valoare.sunt copii obraznici, sunt copii linistiti….nu poti sa aplici tratamentul cu iubire excesiva unui copil obraznic at cand greseste pt ca sigur te va lua „de prost”, la fel cum nu poti sa certi sau sa chelfanesti un copil mai sensibil pt ca atunci il faci sa se inchida mai mult in el. Vorbim de caractere aici…..in viata, in general nu ne putem ghida dupa un anumit tipar. Si haideti sa fim seriosi!!!! Toti ne-am luat-o de la parinti, si toti am avut parte de cate o morala mai urata…..la cati dintre noi a avut repercursiuni lucrul acesta?

    1. Orice situatie traumatizanta din copilarie se va „cunoaste”pe parcursul vietii copilului iar efectele se vor simti mai mult sau mai putin accentuate.

  20. Nu inteleg parintii care se plang de starea emotionala creata din cauza stresului de zi cu zi creat de ei insisi si mai fac si copii pt temporara liniste interioara iar dp ce se aglomereaza emotional fara a se educa emotional in prealabil vor claca si toata frustrarea se va arunca pe copil…nu uitati ca copii sunt foarte buni imitatori si nu este de ajuns sa le spunem ce sa faca. Parintii sunt tipare iar dc noi facem altceva saracutii vor for fi confuzi…iar dc voi va asteptati ca sa.si creeze singuri rutina cea cu temele va inselati….la inceput ar trebui sa dedicati si investiti quality time cu cei mici pt a vedea copii responsabili si ascultatori si nu facand tot din frica de a nu mai manca bataie….dc aveti copii nu inseamna ca munca personala e totul apoi acasa nu mai puteti de cata curatenie faceti dp copii si uitati de copii…nu inteleg de ce comentati un asa articol care va pune sau nu creierul la gandit si va luati de insirat micile probleme neinsemnate care sunt nimik in fata copiilor nostrii….victimizarea nu aduce nimik…solutia da…iar aici aveti solutia si ALEGEREA…..:)

  21. Buna Dimineata!

    Am doi baieti mari acum dar citind randurile din articol, m-am regasit oarecum in cateva situatii. Cand copiii ajung aproape adolescenti, au talentul sa te scoata din minti. Cativa ani nu mai ai liniste pentru ca aproape tot ce fac reprezinta o amenintare pentru ei si nu mai stii cum sa-i protejezi. Cand mergeam la scoala intram cu ochii in pamant pentru ca din partea dascalilor aveam parte de acelasi tratament: ahhhh….dvs SUNTETI mama lui X-ulescu? Pai veniti sa va povestesc eu ce a mai facut…si tu ca parinte te simti un om de nimic.

    V-ati gandit ca de fapt sunt alte persoane care ne asmut asupra copiilor nostri? Cum ar fi…Domana invatatoare sau dirigintele care iti fac capul calendar cand te invita la scoala.

    Sau vecina/matusa/prietena care crede ca ar putea fi un modele de crestere: lasa-l pe mana mea 1 saptamana si ti-l fac eu om….pai nu innebunesti tu ca parinte?

    E greu! In meseria de mama…ai tot felul de abordari asupra copilului tau, incercand toate metodele…cu vorba buna, cu cearta, cu pedeapsa…si de cele mai multe ori nu e nevoie decat de timp…sa-i lasam sa creasca!

    Acum am doi baieti minunati care ma pretueiesc mult, chit ca i-am certat si eu de muuuuuuuulte ori!

  22. Din pacate intalnim foarte des situatii asemanatoare, inainte de a „educa” copiii ar trebui sa ne educam pe noi, parintii. Sa ne oprim in a analiza situatia si a ne pune in locul copiilor pentru a intelege ce s-a intamplat si ce am dori noi sa ni se spuna in momentul respectiv.
    Nu ar fi rau ca invatatorii si profesorii sa imparta acest articol parintilor, sa reflectioneze putin inainte de a iesi din clasa dupa sedinta in care au dat rezultatele academice ale copiilor. Sa isi caute cuvintele adecvate inainte de a vorbi cu copiii lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *